Apartenenta la neam, dictata de regulile rudeniei sau, mai larg, de comunitatea de limba, teritoriu, cultura, aspiratii, viata sociala etc nu inceteaza nici dupa moarte, intre cei vii si cei morti continuand sa existe o comunicare si o solidaritate permanenta. Asa se explica ca in folclorul nostru obiceiurile in legatura cu moartea au pastrat, mai mult decat celelalte obiceiuri in legatura cu momente importante din viata omului, credinte si practici stravechi, anterioare crestinismului. Unitatea celor vii cu cei morti, consemnata in cantecele ceremoniale, dar si in bocete, si consacrata prin numeroase acte rituale indatinate (priveghiul, pomana, bocitul, pomenirea la date importante etc.) sta marturie a trainiciei si soliditatii sistemului de relatii de rudenie din societatea traditionala romaneasca.

Află mai mult...

Evreii tratează cu mult respect trupul celui decedat. Grija pentru acest trup vine din credinţă în lumea de dincolo. În ea nu se poate intra oricum, fapt pentru care întâlnim diverse acte necesare trecerii în lumea veşniciei.

Spre deosebire de alte confesiuni creștine, protestanții nu acceptă veșmintele rituale și procedurile cosmetice (cu excepția îmbălsămării) în pregătirea decedatului pentru înmormântare. Protestantismul nu prevede termene specifice pentru înmormântări și privegheri funerare.

Când decedatul se află în sicriu, el este culcat pe spate, mâinile unindu-se pe piept, În prezența obligatorie a pastorului. Sicriul poate fi orice, principalul lucru este că să aibă crucea aplicată pe el. Este strict interzisă plasarea în sicriu a obiectelor simbolice sau personale împreună cu decedatul. Florile sunt adesea folosite pentru a decora sicriul ca simbol al solemnității și frumuseții, fiind aduse de invitaţii. Însă mulții preferă să doneze bani în loc de flori.

Ceremonia de înmormântare în sine are loc în templu și simbolizează transferul sufletului către Dumnezeu, proclamând speranța pentru învierea obligatorie a celor prezenți în viață. Rugăciunea pentru odihna sufletului în timpul ceremoniei nu este proclamată, iar prezența trupului decedatului în templu este deloc necesară.

Incinerarea este răspândită în rândul protestanților fiind permisă oficial din 1898. În acest caz, pastorul și familia sa vin la crematoriu. Este necesară prezența pastorului şi la cimitir.

Spre deosebire de ortodocsi, catolicii cred in Purgatoriu. Purgatoriul este locul in care sufletele stau in asteptare pentru intrarea in Rai, iar cei ramasi pe pământ, cunoscuti si rude, se pot ruga pentru ca cel mort sa se poata mantui. La catolici nu exista parastase, socotindu-se ca cel mort a avut timp sa faca fapte bune in timpul vietii. Catolicii nu cred in parastasele făcute dupa moarte deoarece judecata, spun ei, are loc imediat dupa moarte, neexistând vămile văzduhului. Insa cei credinciosi pot veni in ajutorul celor repausati prin rugăciuni, devotiuni, indulgente si liturghii, cat si prin post.

Preot EUGEN DRAGOI

INMORMANTAREA SI POMENIRILE PENTRU MORTI

Editia a patra

SE TIPARESTE DIN INITIATIVA SI CU BINECUVANTAREA P.S. dr. CASIAN CRACIUN, EPISCOPUL DUNARII DE JOS

EDITURA EPISCOPIEI DUNARII DE JOS.

Cuprins

1. Inmormantarea
2. Priveghere si stalpi (cina)
3. Ritualul inmormantarii
4. La cimitir
5. Pomenirea dupa inmormantare
6. Pomenirile de dupa inmormantare
7. Pomenirea de 40 de zile (ridicarea Panaghiei)
8. Alte randuieli si povatuiri
9. Hotarari ale Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane
10. Bibliografie selectiva

INMORMANTAREA

Biserica Ortodoxa ne invata ca moartea este despartirea sufletului de trup. Sfanta Scriptura (Biblia) arata ca atunci cand "omul merge la locasul sau de veci", trupul trebuie "sa se intoarca la pamant cuma a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu Care l-a dat" (Eccleziastul 12, 5-7). Bogat sau sarac, rege sau rob, intelept ori analfabet, toti parasim aceasta viata intr-o zi si ne prezentam inaintea lui Dumnezeu Care ne va judeca, randuindu-ne rasplata cuvenita. Dar, legatura celor morti cu cei vii nu inceteaza, ci ea se mentine prin rugaciune neincetata pe care Biserica o face pentru sufletele raposatilor, pastrand comuniunea de iubire si nadajduind in invierea tuturor la sfarsitul veacurilor

Cand un crestin a murit, rudele acestuia de multe ori trec prin momente de deruta, intrucat apar pareri si traditii diferite in legatura cu datinile ce inconjoara ceremonia inmormantarii.

Pentru a evita atat confuziile, dar si superstitiile si datinile fara sens ori care nu au legatura cu credinta crestina ortodoxa, am insemnat cele ce urmeaza, folosind lucrarile mentionate in bibliografia de la sfarsit, incercand astfel sa sprijinim familia decedatului.

Nu ne vom ocupa aici de problemele socio-administrative care angajeaza alte institutii (Oficiul starii civile, medicul specialist in eliberarea documentului de constatare a decesului, administratia cimitirului etc.), ci numai de aspectele in care Biserica si slujitorii sai sunt implicati.