Poezia „La moartea lui P. Cazimir”, de Vasile Alecsandri, a fost scrisă la 19 sau 20 septembrie 1850, cu prilejul morţii amicului său, petrecută la 19 septembrie. A fost publicată pentru prima oară în revista „Zimbrul” nr. 24 din 21 septembrie 1850, apoi reprodusă în ediţia 1853, ediţia 1863, ediţia 1875, vol. I. În „Zimbrul” titlul este „19 septembrie 1850”.
Petre Cazimir (1882-1850), doctor în filozofie şi drept, cu studiile desăvârşite în Germania şi Franţa, făcea parte din cercul prietenilor şi tovarăşilor de luptă ai lui Alecsandri. Ia parte la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi este exilat. Moare după reîntoarcerea sa din exil.
Din ramura plăpândă a tinerimei tale,
O, ţara mea duioasă!
Au mai căzut o floare, te-au părăsit în jale,
În jale dureroasă.
Sărmană, tristă mumă! copiii-ţi de iubire
Te lasă fără vreme!
Ei cad, seceraţi grabnic de-a morţei grea lovire,
Pe sânul tău ce geme.
Ce vânt amar de moarte, vai! suflă peste tine,
De sufere şi moare
Orice de-abia-nverzeşte sub dulcele-ţi lumine,
Orice-i de-abia în floare?
Fatală, crudă soartă! Tot ce e drag în lume
Curând din lume pere!
Ferice care lasă măcar un dulce nume
L-a patriei durere!
