Telefon peste moarte (Adrian Păunescu)

În lumea numelor străine,Mă simt, şi eu, un străinez,Iau telefonul lângă mineşi n-am ce număr să formez. [br]Trăiesc, fără speranţă, dramaCă neamul meu, acum, e frânt,Mi-e dor de tata şi de mama,Dar nu au număr, la mormânt. [br]De convorbiri cu ei sunt gataşi în necunoscut mă zbat,îi sun pe mama şi pe tata,Dar crucea sună ocupat. [br]Au numere secrete parcăşi aparatul n-are ton,Deodată aflu şi tresar căNici moartea n-are telefon. [br]Mi-e dor de voi, părinţi din moarte,Cu lacrimi bine vă cuvânt,Şi uit că aţi plecat departeŞi n-aveţi roaming, sub pământ. [br]Formez un număr, oarecare,Întreb precipitat de voi,Dar ştiu că mort e cel ce moareşi nu mai vine înapoi. [br]Şi, vai, de-atâta timp încoace,Vă chem şi-n visuri, să v-ascult,Dar iarba pe morminte tace,Cu număr desfiinţat demult. [br]Şi, dacă o să ţinem minte,Probabil, când o fi să mor,Am să vă caut în morminte,Pe-un număr de interior. [br]9-10 iunie 2007 A.P.