Indiferent cum este apreciată, moartea reuneşte pe plan emoţional întreaga familie. Trecerea cuiva drag în lumea celor drepţi, este un eveniment tragic şi pentru mulţi dificil de trecut. Rudele şi prietenii sunt nevoiţi, depăşind durerea, să treacă prin autorităţile birocratice, soluţionând problemele de organizare, etc. Într-un astfel de moment, este binevenită susţinerea şi ajutorul cuiva, cine va prelua toate sarcinile aferente ceremoniei.
Apelând la Compania Ritus-AV, Dvs. veţi putea soluţiona aceste probleme repede, exact şi la un preţ rezonabil.
Agentul instruit vine la domiciliu (sau în localul care îl indicaţi Dvs.) pentru a primi comanda.
Uneori anume alegerea echipamentului funerar prezintă o problemă. În sortimentul nostru sunt prezentate produsele producătorilor mondiali şi autohtoni. În oficiul nostru Dvs. puteţi alege ceea ce va corespunde perfect cerinţelor şi posibilităţilor Dvs.